2 %

Banuiesc ca toata lumea "muncitoare" cunoaste povestea lui "2%". Si anul acesta se aplica, ca in fiecare an. Totusi, reamintesc (ca sa fiu eu sigura, da??) ce inseamna asta:

Contribuabilii persoane fizice pot dispune asupra destinatiei unei sume reprezentand pana la 2% din impozitul pe venitul anual datorat Statului, conform Art. 57 alin. (4) si Art. 84 alin. (2) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.138/2004 pentru modificarea si completarea Legii privind Codul Fiscal nr. 571/2003 si aplicata prin Legea nr. 163/2005.

Asta presupune faptul ca dumneavoastra puteti dona cei 2% oricui doriti.

Ei, aici vroiam sa ajung facand o propunere. Fundatia Autism Romania are nevoie disperata de acesti 2%. Puteti astfel ajuta niste copii minunati! E pacat sa dati acesti bani Statului cand ei pot fi folositi "cu cap"!

Ptr informatii suplimentare, Site-ul de contact: www.autismromania.ro si acest blog.

Va multumesc!

Na, ca sar de la una la alta!

-Auzi draga, vii sa luam “lunch-ul”?
- Nu pot lovelly, ca I have worked to do!
-Imi pare sorry ptr tine , eu plec acum, sa-ti aduc something?
-Nu, thanks, astept un call!

Toata aceasta conversatie are loc intr-o firma (de fapt intr-o multime de firme) cu buget nelimitat, intre doua femei, la ora pranzului. Daca conversatia ar fi avut loc acum 80-100 de ani ar fi fost mult mai usor de digerat, data fiind “moda” din acea vreme, dar cum ea se petrece in zilele noastre, este de-a dreptul gretoasa! Nu stiu de ce simt nevoia, cucoanele astea corporatiste si de-a dreptul “barbate” sa se exprime asa….Eu cred totusi ca datorita lipsei unei culturi generale si a unui vocabular extrem de insipid! A, si mai e si asa numita “fitza”! ELE sunt cele care ajung acasa si pun Domnule, piciorul in prag! Stiu ce vor inca de la 18 ani (pentru ca au fost educate de mamele lor “ca sa reuseasca in viata adica sa nu se dea batute”) si pornesc in viata sub povara unei ambitii care, in drumul ei sufoca orice urma de sentiment si gingasie feminine!

Ce ne-am face insa daca si-ar pune si barbatii ambitia lor de masculi? Pai cred ca atunci conversatia s-ar purta cu totul altfel, cam asa:
-Alo, ce mai faci draga?
-Uite bine, ma gandeam la cina de diseara, nu stiu ce sa gatesc!
-Pai ceva deosebit iubire?
-Normal, cum altfel?
Nu suna oare mai „omenesc”? Si parca mai cald... Insa nu trebuie uitat un aspect: barbatul de azi, metrosexualul, cel care te da la o parte dimineata din fata oglinzii si, in timp ce tu te machiezi intr-un colt, el isi admira toata splendoarea si se cremuieste mai abitir decat tine, isi verifica cearcanele de sub ochi si se intreaba in gura mare daca nu a imbatranit... Ei da! Si te mai si intreaba pe un ton preocupat „ auzi, eu mai sunt frumos??”.

Ce spuneam la inceput, vis a vis de schimbarea femeii??? Aaaa...sorry, e total wrong! E de fapt tot o readaptare a ei in bancomat de data asta... Acum ma si enervez, cum dreq mai aveti tupeu sa cereti de la „bancomat” si tandrete, si iubire, si finete? Asta ati vrut acasa in pat, ASTA AVETI, DOMNILOR!!!

Doar muzica

Am ajuns mai repede acasa de la birou si nu eram obosita asa ca, ce mi-am spus: ia sa-mi fac o masca de frumusete! Tocmai imi indesase mama un maglavais verde cu argila in geanta cu asigurarea „ iti face un ten de bebe!” (de parca as avea nevoie, sac!) si imi zic, de ce nu? Seara de rasfat! Ma duc in baie si imi prepar potiunea magica apoi curajoasa, ies pe hol. Dupa ce era sa provoc cateva infarcturi mi-am luat laptopul in brate si m-am refugiat in dormitor, uite asa, ca nimeni nu intelege ce trebuie sa faca o femeie moderna ptr obrajorul ei!

Si tot uitandu-ma pe net, mi-am amintit o melodie EXTRAORDINARA. Am gasit-o pe You tube si dupa ce am apasat pe „play” am simtit (ca de fiecare data cand o ascult) o emotie de nedescris. Atat de pura si de tulburatoare, stomacul a luat-o razna cuprins de panica iar lacrimile au inceput sa dea cu picioarele in pleoape! Atat de violent si VIU! Sunetul clar, metalic, cald al chitarii contopite cu omul in sine! Doua fiinte aflate in simbioza!

Numai in asemenea momente poti intelege ce inseamna muzica ptr om. Este sau ar trebui sa fie doar RASCOLIRE, atat!

Ps: Eric Johnson – Cliffs of Dover

Fila de jurnal

Duminica dimineata, iubesc duminica dimineata. Ma trezesc devreme si in timp ce toata lumea din casa se plimba pe Taramul Viselor eu pun de cafea. E ca un ritual. E « momentul meu » ! Scot capul pe geam si simt Primavara, iubesc anotimpul asta. Aerul e inmiresmat ignorand betoanele din jur, tipand invingator „na, am reusit si de data asta, sac!”. Sub balcon a inflorit un corcodus. S-a imbracat in alb ca o mireasa diafana. Aud ciripitul pasarilor si mi se face pielea de gaina. In timp ce filtrul bolboroseste suparat ca l-am pus la treaba, gandul imi zboara la o stire citita pe site-ul NASA: niste cercetatori au descoperit gratie telescopului mari cantitati de gaze organice si vapori de apa in jurul unei „infant-star” (imi place cum suna) si au lansat ipoteza ca o noua planeta ia nastere. Asta imi aminteste de cursurile de geologie la sfarsitul carora ma simteam atat de mica, o rasuflare doar. Oare va oferi planeta aia atatea senzatii cate ne ofera noua Pamantul nostru?

Totul este verde, iubesc verdele. Si ma cuprinde o stare de indragosteala ilicita. Iubesc primavara. Inca nu au aparut fluturii si gargaritele, lacustele si gandaceii aceia rosii...

Din linistea asta vindecatoare imi tasneste in cap o melodie, atat de vie si in ton cu tot ce traiesc....Rapiti-va un moment si ascultati-o, merita dar inchideti ochii si puneti-va o floare sub nas intr-o dimineata de duminica...

Si uite ca ma simt atat de fericita, cafeaua s-a facut si isi imprastie aroma peste tot, deja aud miscare prin casa.

A, v-am spus ca iubesc duminica dimineata? Este momentul meu...

La Clasa Bussiness, frate!

Si iata-ma urcata in tren, in sfarsit!! Calatoria spre Bucuresti, venind de la Iasi, dureaza 6 ore si jumatate. Si asta cu InterCity, da??!! Uimitor, merge ca un Personal din ala jigarit plin ochi de oameni amarati care se intorc acasa simtindu-se obiditi din cauza muncii pe care urmeaza sa o presteze in propria ograda! Gara din Iasi pastreaza mireasma si coloritul comunismului ca pe un lucru drag si pretios de care nu doreste sa se desparta. Sunt dezamagita. Trenul meu era tras pe linie insa singurul vagon de Clasa I (ei da, calatoresc la Bussiness!!) era bine ferecat, asta ca sa nu cumva sa fie „violat” de sarantocii care asteapta Personalul! Este „zona alesilor” care isi permit sa plateasca 3 milioane pe un bilet dus-intors! De fapt plateste firma... Asa, m-am uitat eu bine din geam in geam, facand un efort remarcabil ptr ca luminile erau stinse si prin bezna am prins conturul unui steward la vreo 56 de ani care dormea pe rupte asezat confortabil in scaunul plusat. Am batut la geam si sarind ca ars, a venit repede sa-mi deschida! Foarte foarte politicos si galant mi-a spus: Papusico, daca doriti sa fumati mergeti in spatele vagonului si daca dati o bere noi nu vedem nimic! Asta asa, ca sa ne imprietenim! Buuunnn. M-am asezat confortabil , si am incercat sa ma pregatesc ptr lungul drum spre casa. Il intreb pe „Nenea” daca merge net-ul. Nu de alta dar aveam la mine laptop-ul si in lipsa de altceva, ma gandeam sa navighez o tara pe net. El se uita incurcat la mine si imi spune: da, ar fi dar noi nu stim sa-l folosim, sunt chestii de-astea tineresti... Buuunn!! Ce pretentii pe capul meu, nenica!! La televizorul aflat pe peretele din fata mea incepuse un film. Zic, foarte bine, ia sa-mi pierd vremea uitandu-ma ca la cinema la un film. Pe ecran apare o fetiscana blondutza si frumusica pierduta printr-o padure mare-mare din SUA. Merge ea ce merge si intalneste un negru care se tavalea pe jos, cuprins de spasme si dureri...ma rog, asa parea. Se duce blondina noastra intins ca sa-l ajute, ca tot omul cu inima mare si observa ca asta se innecase cu ceva. Ii baga un deget pe gat si trage, declansand o voma sangerie negrului care pare ca incepe totusi sa-si revina. Cum statea ea aplecata deasupra lui, numai ce o apuca asta de gat si nu stiu ce-i face la fata, cert e ca asta se intoarce plina de sange fara buza de jos, care se afla ca desert in gura aluia. Buuun, zic, interesant. Blonda urland face cativa pasi si deodata se trezeste fata in fata cu un tip care tinea in mana un topor. Asta nou-venitul, ridica toporul si ii trage cu sete una din crestetul capului pana jos...de tot, daca ma intelegeti, astfel incat tipa se desface ca un bustean de pus pe foc in doua parti perfect simetrice. O parte cade la dreapta si una la stanga, cu matele pe mijloc. Vine si negrul si pleaca amandoi mai departe tarand cate o juma’ de blondina!!! What the fuck!! In momentul respectiv m-a apucat o greata extraordinara care probabil ca ma inverzise pe alocuri iar stewardul vazandu-ma livida s-a dus si a pus alt film. Nu am avut curajul sa-l mai urmaresc si pe acela. Si uite ca trenul opreste in gara urmatoare si in vagon la mine nu se mai urca nimeni. Situatie ramasa neschimbata pana in Bucuresti, ma-ntelegeti? Ca doar suntem tara europeana, ce dreq! Din cand in cand mai aparea cate un tanar de la clasa a 2-a care venea sa-si cumpere o apa si se uita chioras la mine, „bogatana” de la clasa I!!! Dar, spre norocul meu, clasa I reprezinta „oaza de liniste " a Nasului si a altor lucratori CFR care vin aici sa mai vada un film, sa-si manance salamul si sa mai traga un pui de somn bine-meritat. Toata lumea s-a purtat uimitor de frumos cu mine, toate dorintele mi-au fost indeplinite cu sarg si daruire. Daca incercam numai sa fac un pas spre bar, aparea o tanti de vreo 54 de ani si imediat ghicea ce doresc, in contul berii promise si ei...ca de. Acum, ca , cafeaua mi-a fost servita intr-un pahar din plastic cu un pai „tuns” scurt in ea...ce mai conteaza (chiar, ma tot intreb, de ce pai???). Uimitor a fost cand am vrut un sandwich. Tanti a luat o paine si a taiat felii frumoase din ea, a taiat niste salam, a scos cutia de margarina si un castravete murat dintr-un borcan si le-a ingramadit intre feliile de paine. Dupa aceea, au venit pe rand stewardul, nasul si inca ...un om si au ridicat pe rand felia de deasupra si au dat aprobator din cap uitandu-se la continut. Dupa acest ritual trecut cu brio, am primit si „mancarea” disponibila!!! Dar ce conteaza o bere, doua cinci atata timp cat te simti ca-n Rai, nu? Stau si ma mir de ce vor toti bere si nu ceva mai sanatos, fructe, un kil de carne buna etc...eu le dau oricum bani asa ca de ce ei trebuie sa spuna ca vor bere??? Suntem noi neam de betivani?? Eu nu cred, na!:)
Si uite ca am ajuns unde doream: de ce eu am mers ca singur pasager la Clasa I de la Iasi la Bucuresti dus-intors, am uitat sa va spun? E normal?? Chiar suntem asa de saraci iar conditiile omenesti de calatorie sunt numai pentru privilegiati? Mi se pare infiorator! Suntem o natie umila, asta e! Umilinta ni se pare mult mai atragatoare si mai potrivita si poate ca asa e, astia suntem. Iubim culoarea barfei si a nimicimii. Iubim sa privim in pamant si sa STIM ca suntem garboviti. De ce?? Nu conteaza! Eu zic, sa punem doua sau chiar trei vagoane de Clasa I ca sa „simtim” mai adanc jegul si saracia ptr ca asta ne-ar face infinit mai fericiti, dar tot asa, cu acces limitat ca altfel se pierde farmecul, ce dreq!

Copilarie reciclata!

In primul rand va anunt ca acest articol se adreseaza acelora care si-au petrecut copilaria in perioada “lu Impuscatu’”! Mai tineti minte cu cata mandrie ati primit cravata rosie de pionier sau pe cea de soim, cum numarul decoratiilor de pe camasa alba sau a treselor va ridica “in rang” in fata colegilor, a matusilor si mai ales a parintilor?? Tin minte cum in ’91, eleva in clasa a 9-a fiind, mi-am vopsit parul albastru si am iesit pe strada… Primul impact cu comunismul atunci l-am avut! Sa va povestesc cum: mergeam pe strada si in spatele meu se aflau o mamica care tinea de mana o fata cam de varsta mea. La un moment dat o aud spunandu-I fiicei : “-Daca aveam o fata ca asta din fata, ce bataie i-as fi tras!!!”. Si uite asa am inteles eu ce a insemnat Comunismul in toata splendoarea lui. Dupa episodul asta balzacian ca sa nu spun mizerabil, remarcile din autobuz, scoala etc nu m-au mai mirat, au devenit mandria mea! Ma simteam ca un Don Quijote! Pot spune acum, dupa atatia ani ca indignarea celorlalti mi-a modelat viata dupa cum urmeaza: mi-am urmat propriile impulsuri care m-au scos “din rand”!
Zilele trecute eram in spatele unui grup de liceeni si le ascultam conversatia aprinsa:
“- Auzi mai, am vazut ultimul tip de iPod, e super beton dar costa cam mult, poate daca iau o nota mare, mi-l cumpara astia Batranii…!
-Lasa, Coaie, nu mai visa, mai bine iti dau eu o treaba de facut pe un Blog nou misto si ti-l cumperi singur ca daca astepti dupa ei…
-Unde mergem acum?
-Sa facem o tura de Net, cum unde?”
Sa va spun cum erau imbracati? Cu parul in cinspe culori, haine “in trend” si aveau niste miscari….Stiti ce am simtit atunci? O invidie de nesuportat si apoi mi-a inflorit un zambet pe fata. Ei da, eram fericita ptr ei si m-am entuziasmat atat de tare incat m-am dus acasa si primul lucru pe care l-am facut a fost sa intru pe net! Si de atunci simt ca-mi traiesc adolescenta prin ei, prin norocul lor de a se fi nascut dupa ’90, prin bafta lor ca nu au cunoscut perioada cand stateai la coada ptr o ciocolata chinezeasca pe care o savurai incet de frica sa nu se termine prea repede…Si mai ales prin libertatea pe care o au, fara constrangeri….este uimitor sa-I vezi asa pestriti, plini de hormoni si aere! Ati observant cat de creativi sunt?
Stiti ce se vrea acest articol sa fie? Un manifest pro-tinerete! Hai sa iesim toti pe strada mai colorati, sa uitam de tinuta “office” de dragul mentalitatii sefului, sa aruncam dreq pantofii cu toc si pantalonii la dunga, sa uitam de creditele nevestelor ptr case cat mai mari, sa ne punem o pereche de bascheti si niste jeansi lalai si in primul rand SA GANDIM LIBER, sa ne permitem macar in mintea noastra sa gandim fara jena “ mama, ce-as fute-o pe aia sau ce i-as trage-o lu’ ala”! Ca pana la urma, la asta se rezuma totul! La a fute liber sau la a fi futut de catre altii! Asta e LIBERTATEA!